Festival amânat cu un an de zile!
Ne vedem în 20 20 :)


Ne-am dorit atat de mult să facem acest festival, însă resursele limitate ne-au determinat să ne amânăm un an.

Vrem un eveniment care să schimbe modul în care este văzut un festival, vrem să vă avem alături de noi pentru că vreți să faceți parte din cei ce își doresc să ajute, să se implice. Să schimbe ceva în jurul lor!
Pentru că tot vorbim despre schimbare, locația unde vom face acest eveniment extraordinar este Seliștat, jud. Brașov. Este o localitate uitată de timp, o localitate ce nu are mai mult de 100 de familii. Prin acest eveniment vrem să încercăm să schimbăm această comunitate. Din multe puncte de vedere. Nu azi, nu mâine, ci în 10 ani.

După cum ți-ai dat seama, nu ne dăm bătuți! Pentru că ceea ce ne definește este perseverența. Nu am reușit anul acesta, vom reuși anul următor.

Iar dacă vrei să te implici alături de noi în realizarea acestui festival, trimite-ne un mail la adresa: contact[at]cucuietii[punct]ro și hai să ne cunoaștem. Avem la dispoziție un an să facem echipă, să materializăm acest vis frumos.

Mulțumim tare mult că te-ai gândit la noi!